Blondina avea patru ani si sase luni cand parintii se prezentara cu ea la terapie. Fetita incepuse sa dea semne de balbaiala cam de sase luni, cand s-a imbolnavit de pneumonie si a trebuit sa fie internata in spital.Mama statea cu ea zilnic. Nu se punea problema vreunui abandon emotional sau fizic. Parintii recunosteau ca s-au speriat foarte tare cand fetita s-a imbolnavit si au inceput sa o protejeze si mai mult. Rezultatul? Fetita sau Blondina a inceput sa se imbolnaveasca din ce in ce mai des. Blondina mergea la gradinita, unde ii placea mult si unde era apreciata si dorita de copii. Aparenta ei era timida, rusinoasa, dar vorbareata, caz tipic de copil rasfatat si hiperprotejat. Parintii erau hiperprotectivi, grijulii, anxiosi pe de o parte si pretentiosi pe de alta parte. Tatal avea un debit verbal foarte rapid si se caracteriza ca fiind un "nerabdator". Am observat ca Blondina avea tendinta de a-l lua pe "nu stiu" in brate.La fel, mama se plangea de acest lucru cand dorea sa inceapa cu ea o activitate ce necesita rabdare si concentrare (invatarea literelor sau colorarea unor desene).Se stie faptul ca familia eticheteaza aproape intotdeauna lipsa de incredere in sine a copilului (desigur, mascata) drept lene, neastampar, incapatanare. Blondina il luase pe "nu stiu, fa tu" in brate, deoarece solicitarile parintilor si asteptarile lor erau prea inalte pentru ea. Mai mult, parintii inregistrau fiecare "mic esec" al fetei ca si cand ar fi fost al lor. Straduinta lor de a avea "un copil perfect" era evidenta. Parintii cu stima de sine joasa ii transmit copilului acelasi sentiment. Am observat ca, de fiecare data cand se astepta ceva de la ea, Blondina incepea sa se balbaie si se balbaia mai tare cand sosea tatal ei de la serviciu. Mama spunea ca fetita il iubeste foarte mult. Balbismul se manifesta mai degraba in prezenta tatalui din mai multe motive: emotie pozitiva si o oarecare teama fata de figura paterna (mai ales fata de tonul vocii lui). Vorbirea tatalui era foarte precipitata si fetita se straduia din rasputeri sa-i semene acestuia.
Ea se balbaia mai mult sambata si duminica. Ipoteza mea era aceea ca fetita avea nevoie de libertate si responsabilitate pentru a se maturiza si tocmai de acestea era privata mai ales cand erau toti acasa. Varsta ei afectiva era de trei ani, dupa cum mi s-a mai confirmat mai tarziu in terapie. Maturizarea fetei depindea si de desprinderea de mama si, implicit, a mamei de fata, taierea dependentei afective reciproce.
Intr-o sedinta, am rugat-o sa-mi deseneze ceva. Nu intamplator, mi-a desenat o floare care nu vorbea.
Terapeut: Ce-ar putea-o ajuta sa vorbeasca?
Blondina: Sa aiba prieteni si… nu mai stiu…
Blondina avea doua papusele-bebelusi (un baiat si o fata), pe care le plimba cu ea oriunde se ducea. Spunea ca fata este mai rea decat baiatul. Desigur, ea se identifica cu fata. Daca ii supara pe parinti, de multe ori se considera "rea" (conform gandirii magice), aceasta convingere fiind intarita chiar de parinti (uneori), care-i spun copilului ca este "rau". Papuselele erau de fapt ipostaze ale Blondinei - bebelusii din ea, care nu crescusera. Cum altfel ar fi dat glas dorintei ascunse de a ramane inca mica? Existau in Blondina doua tendinte contrare: pe de o parte, una de a ramane bebelus si, pe de alta parte, una de a creste (de a putea sa mearga singura pe strada, la magazinul din colt).
- Uite, acum o sa ne jucam ceva. Tu te afli intr-o cutie. (aveam in cabinet un spatiu sub birou - unde i-am indicat sa stea). Ai doi ani si jumatate.
Doi ani si jumatate?
- Da. Cum e in cutie?
E bine. Stau si ma joc cu gemenii.
- Ce poti sa faci si ce nu poti sa faci la doi ani?
… e bine ca ma joc cu gemenii, dar nu pot sa ma joc cu altii.
- Sa zicem ca aceasta cutie se face mai mica si tu incepi sa te faci mai mare la trei ani si jumatate (aduc trei perne si le pun pe ea). Cum iti este?
Bine, ma joc cu papusile mele.
- Dar cutia se face din ce in ce mai mica si copiii de la gradinita se joaca fara tine. Dar tu stai in continuare in cutie si nu iesi afara.
Vreau sa ies afara la Georgeta, sa ma joc cu ea!
Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi