Logica afectiva - un alt tip de logica ?

Inima isi are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste. - Pascal

Ideea ca si procesele afective ar avea o logica (dar aparte) au ilustrat-o metaforic multi mari ganditori, poeti, filozofi, oameni de arta (este o logica a inimii foarte grea care nu a fost scrisa spune N. Iorga). Cei care s-au referit mai strict la aceasta logica si au disecat-o intens au fost Theodule Ribot si Gustave Le Bon.

Logica ratiunii nu epuizeaza toate modurile de rationament spunea Ribot. Exista si altele imperfecte, mixte, opera comuna a gandirii, emotiei si vointei. Asa sunt procedeele discursive, aplicate in orice credinta religioasa, morala, estetica; este vorba de logica sentimentelor invocata de A. Comte. Ribot, punand accent pe rolul substratului somato-nervos al vietii psihice, examineaza mai ales componentele de baza afective ale personalitatii si comportamentului, fenomene legate mai mult sau mai putin direct de palierul biologic. El vorbeste si de o constiinta afectiva - o constiinta a energiilor vitale ale individului si ale modalitatilor lor, manifestandu-se ca o forta a naturii: ceea ce este in logica lucrurilor, deoarece ea exprima viata organica, vegetativa care ea insasi se reduce la actiuni fizico-chimice. Constiinta afectiva ar fi un fel de constiinta organica.

Natura placerii si neplacerii, ca mari resorturi ale activitatii persoanei sint de a se uza repede si de a nu exista decat cu conditia de a fi intermitente. O placere prelungita inceteaza repede de a mai fi placere, iar o durere continua se atenueaza fara intarziere, diminuarea ei putand chiar sa devina placere ... Placerea nu este deci placere decat cu conditia de a fi discontinua (G. Le Bon, 1995, p. 20). Discontinuitatea placerii si durerii este consecinta acelei legi fiziologice potrivit careia schimbarea este conditia senzatiei. Nu percepem stari continui ci diferente intre stari simultane.

In Logica sentimentelor, Ribot arata ca succesiunea prin contrast este foarte frecventa in viata sentimentelor asa cum spunea si Pavelcu. Unei tendinte puternice ii succede de obicei o perioada de relaxare si chiar o tendinta de dirijare a interesului nostru intr-un sens opus, intocmai cum ochiul obosit de o culoare cauta culoarea contrara. Este proprietatea vietii afective de a se misca in cadrul contrariilor: ea este determinata de la un capat la altul de relevantul contrast al placerii si durerii (Hoffding in Th. Ribot, 1996, p. 46). Activitatea spontana, automata a spiritului, produce in vise o invertire a dispozitiei si tendintelor obisnuite: Omul sobru savureaza abundente libatiuni, desfranatul are viziuni angelice (Ribot dupa Lombroso, 1996, p. 46). S-au relevat un anumit numar de cazuri in care emotiile din ajun se reproduc in timpul somnului dar sub o forma contrara. Sante de Santis denumea aceste emotii << vise prin contrast emotional >>, de fapt in viata afectiva nu exista in mod cert decat stari care se stanjenesc reciproc, se exclud, se distrug. Atata vreme cat se ramane pe acest teren, fenomenele sunt diferite, divergente; ele nu sunt definite drept contrarii decat de catre subiectul care cunoaste si << gandeste >> adica printr-un act intelectual. Ideea de contrariu, de contradictie si prin urmare de contrast, este o categorie a intelegerii noastre, o forma a gandirii pe care noi o impunem lucrurilor pentru a le ordona si a le face inteligibile (Th. Ribot, 1996, p. 47).

O idee inedita este aceea potrivit careia durerea - este placere nesatisfacuta, fiind o placere durabila. Aceasta idee a fost introdusa de Le Bon. Placerea si durerea genereaza dorinta. Dorinta de a accede la placere si de a evita durerea (G. Le Bon, 1995, p. 21). Dorinta inspira vointa, care nu poate exista fara ea, depinzand de intensitatea ei. Dorinta stabileste scara valorilor noastre (p. 21). Gandim ca un lucru este bun nu datorita judecatii, ci pentru ca il dorim (Spinoza in G. Le Bon, 1995, p. 21). Omul nu poate dori fara dorinta, acest lucru l-a remarcat si Buddha.

Placerea in perspectiva este speranta. Speranta este fiica dorintei dar nu este dorinta. Ea constituie o aptitudine mentala care ne face sa credem in realzarea unei dorinte. Putem dori un lucru fara a spera sa-l avem (G. Le Bon, 1995, p. 22). Speranta e un atribut specific al abilitatii emotionale.

Cele doua mari certitudini sunt deci placerea si durerea. Tot ceea ce facem deriva din ele spunea Le Bon. Nu gandirea ci sensibilitatea ne reveleaza eul. Spunand << Simt, deci exist >> in loc de << Cuget, deci exist >>, Decartes ar fi fost mult mai aproape de adevar (Le Bon, 1995, p. 24).

Gustave Le Bon in Opinii si credinte, spunea ca exista mai multe tipuri de logica: logica biologica, afectiva, colectiva, mistica, rationala. El accentua rolul logicii afective in raport cu cea rationala, spunand ca viata afectiva are o existenta autonoma, independenta de cea intelectuala. Logica rationala guverneaza activitatile mentale constiente, logica afectiva dominand activitatile mentale inconstiente. Suntem stapanii vietii noastre intelectuale, n si ai vietii noastre afective. Simpatia si antipatia se pot infrana dar nu se pot comanda (p. 63). Locul influentelor afective in viata psihica este cel dintai. Constiinta apare nu ca o stapana ci ca o slujnica (Ribot in Le Bon, 1995, p. 62). Le Bon considera ca cele doua logici nu au nici o dimensiune comuna pentru ca nu se pot exprima elemetele afective in termeni intelectuali. Cuvintele prin care incercam noi sa ne reprezentam sentimentele le traduc pe acestea foarte defectuos. Obisnuinta de a lega sentimentele de sunetul anumitor cuvinte le confera acestora din urma puterea de a evoca reprezentari mentale afective (p. 63). Spre deosebire de logica rationala care se sprijina pe elemente obiective extrase din experienta, logica sentimentelor nu are drept suport decat elementele subiective formate de noi insine. De asemenea elementele mentale constiente pe care le creaza logica afectiva raman mereu imprecise. Regulile logicii rationale sunt aplicate in acelasi mod de toti oamenii; regulile logicii afective variaza de la un om la altul. De aceea oamenii se diferentiaza mai mult sub raport afectiv decat intelectual. Eroarea generala aceea de a voi sa se judece cu ajutorul ratiunii fenomenele guvernate de logica sentimentelor (Le Bon, 1995, p. 64). Logica ratiunii a aparut cea din urma pe scara evolutiva, ea nefiind nicidecum opera naturii ci a omului angajat contra naturii. Dar acesta logica rationala este impregnata de logica afectiva. Elementele afective intervin in conceptia cu privire la lume stand la baza ideilor morale, religioase, politice, sociale. Chiar adevarurile stiintifice, conchide Le Bon, sunt impregnate de elemente afective in partea lor teoretica. Un savant trece din sfera cunoasterii in cea a credintei asa cum si-ar schimba locuinta. Eroarea careia ii cade victima consta in a voi sa aplice interpretarilor logicii mistice sau afective, metodele logicii intelectuale spre asi intemeia din punct de vedere stiintific credintele ... A discuta in chip rational cu altul o opinie de origine afectiva sau mistica nu duce la alt rezultat decat la exaltarea acelei opinii (p. 76-77). Sentimentele actioneaza foarte puternic asupra ideilor, pe cand aceste din urma actioneaza destul de putin asupra sentimentelor. Ideea nu este, in general, decat concluzia unui sentiment a carui evolutie ramane, inconstienta si, orin urmare necunoscuta (p. 77). Tocmai pentru ca viata afectiva ramane aproape necunoscuta, inteligenta are o foarte slaba influenta asupra ei. Rolul inteligentei asupra sentimentelor este acela de a izola pe unele din ele, de a le intensifica cu ajutorul unei reprezentari mentale elevate si de a le face astfel capabile sa domine unele impulsuri (p. 77). Dar daca sentimentele sunt foarte intense, inteligenta numai are nici o putere. Ideile care rasar din sentimente, luptele de idei, nu sunt in relitate decat lupta intre sentimente (p. 78). Influentele inhibitoare intretinute de obiceiuri, morala si coduri, reprezinta nu o lupta intre sentimente si ratiune, ci, cum am aratat, intre diferitele sentimente care le pune in contact ratiunea (p. 80). Fenomenele afective le-au precedat pe cele intelectuale, acestea din urma derivand din cele dintai, arata Le Bon in Opinii si credinte.

Ribot conchide la fel ca Le Bon, ca logica rationala, obiectiva, pura, este rezultatul unei lente diferentieri de logica afectiva. Trezita la viata si mentinuta de trebuinte vitale si de dorinte, ea a fost mai intai exclusiv practica, nicidecum speculativa (p. 54). Rationamentele primitive reusite in virtutea caracteristicilor lor rationale, a adaptarii lor la natura lucrurilor, nu erau pur rationale ci imbibate de elemente emotionale si imaginative. Astfel, logica afectiva este mai aproape de actiune, de practica, de adaptare, decat logica rationala. Unele sunt judecatile de fapt, de constatare, de descriere si altele sunt judecatile de apreciere, importanta, semnificatia lucrurilor, adica judecatile de valoare, unde elementul determinant consta mai degraba in convenienta emotionala decat in consistenta logica (Lotze in Th. Ribot, 1996, p. 62). Valoarea este intotdeauna in raport intim cu dorinta (Witasek in Ribot, p. 63). Valoare nu are o existenta propriu-zis obiectiva; ea este determinata de dorinta, care trebuie atasata simtirii (Ehrenfels). Este o calitate pe care o atribuim lucrurilor, asa cum este culoarea dar care in realitate ca si culoarea, nu exista decat in noi, avand o viata intru totul subiectiva (Th. Ribot, p. 66). Gustul in sens estetic, mai spune Ribot, este de altfel un excelent exemplu de judecata afectiva in care elementul sentimental poate varia de la discretia artei clasice si pana la violenta impresionismului. Orice sistem estetic (creatie si critica), este intemeiat pe alegerea constienta sau inconstienta si pe predominarea unei valori. Politica abunda in concepte - valori care actioneaza sau slabesc, potrivit gradului de incredere care li se acorda (p. 67). Orice religie fiind o credinta, se include direct in sfera valorilor, astfel activitatea fiind manifestarea cea mai completa a logicii sentimentelor. Credinciosul orbit de credinta sa atribuie religiei pe care o poarta, o valoare absoluta si le considera nonvalori pe celelalte (p. 68).

Aceasta idee se regaseste si in Psihologia multimilor a lui Le Bon. Materia proprie a acestei logici este judecata subiectiva. Rezoneurul, printr-o iluzie frecventa, o transforma intr-o judecata obiectiva pe care el o generalizeaza spunea Le Bon. Evaluarile nu sunt adesea decat produsul calitatilor speciale ale unui popor, epoci, om, profesii pe care persoana o socoteste valabila pentru intreaga omenire. Majoritatea disensiunilor dintre oameni nu provin cum spunea Leibniz din faptul ca ei nu se inteleg asupra semnificatiilor cuvintelor, ci din sentimentele diferite pe care le ataseaza acestora - cum spunea Stern.

Ribot conchide ca rationamentul afectiv nu exista in general, el putand fi redus la doua tipuri principale: dorinta si credinta. In primul caz, rationamentul afectiv urmareste solutia unei probleme, prin mijloace proprii - prin inductie(in rationamentul imaginativ), iar in al doilea caz, rationamentul are infatisarea aparenta a unei demonstratii(sub numele de justificare).Aceasta justificare are la baza un postulat - credinta, opinia, judecata - adica un ansamblu de idei mai mult sau mai putin sistematice,considerate adevarate sau preferate fata de oricare altele.(p. 70) (exemplu: gasirea de motive - a unei persoane credincioase, pentru a demonstra unei persoane necredincioase un anumit lucru).

Ribot arata ca principiul care guverneaza logica sentimentelor este principiul finalitatii, in sensul ca logica afectiva urmareste un scop.Termenul de finalitate nu are un sens transcendental sau gnoseologic, ci un sens empiric, real. Rationamentul rational tinde spre o concluzie, cel afectiv spre un scop, el nu vizeaza un adevar, ci un rezultat practic (p. 71). Rationamentul intelectual necesita o inlantuire riguroasa, urmarind o ordine pentru a intari argumentul principal. Principiul finalitatii care este reductibil la o tendinta(sau la o credinta), la o dorinta: suscita si ordoneaza termenii prin doua procedee principale: acumularea si gradarea. Rationamentul emotional spre deosebire de rationamentul intelectual care se foloseste doar de cuvinte; se poate lipsi in unele cazuri de aceste instrumente fara a inceta sa actioneze. Logica rationala pura daca ae accepta in interiorul ei orice stare afectiva s-ar putea altera. Logica afectiva accepta orice stare afectiva doar pentru a-i servi pentru scop. La orator, predicator, la omul orbit de pasiune tot ceea ce tine de expresia emotiilor ( intonatie, gesturi) constituie un factor al ratinamentului, deoarece concura la producerea convingerii. Intre discursul audiat al unui mare orator si acelasi discurs citit, deosebirea este capitala in ceea ce priveste efectul: realitatea vazuta si ascultata antreneaza, subjuga; lectura pur si simplu misca ... potrivit naturii logice sentimentelor, intonatia, gesturile, variatiile activitatii oratorice constituie argumente sau cel putin intariri ale cantitatii de emotie care actioneaza prin cuvinte ... Aceste elemente expresive pot actiona singure si printr-o inlantuire abila, pot produce un fel de demonstratie ... (Ribot, 1996, p. 73-74). Logica sentimentelor avand drept scop crearea unei convingeri, a unei credinte, procedeu utilizat in acest caz consta in a suscita o inlantuire de stari afective omogene care sa tinda toate spre acelasi tel, nefiind suscitate de cuvinte. Cuvintelor (care sunt instrumentele necesare gandirii rationale) li se substituie stari concrete, perceptii vizuale, tactile, motrice. Gasim exemple de acest fel in riturile adoptate de diverse religii. Le Bon in Psihologia multimilor si in Opinii si credinte. Abilitatea de jonglare cu particularitatile si caracteristicile logicii afective ii face pe unii oameni sa aiba putere asupra altora, avand mai mult succes social chiar daca inteligenta lor generala-academica nu este foarte mare ( exemplu: liderii politici, preotii, conducatorii, magicienii, vrajitorii). Principiul contradictiei care domneste peste logica rationala e strain logicii afective. Contradictia apare intre o afirmatie chibzuita si una afectiva, intre ceea ce gandeste persoana si ceea ce simte. Sunt puTini oameni, chiar si sei extrem de rationalisti, care sa nu aiba vreo superstitie efemera, pe care de altfel chiar ei o socotesc absurda. Sau cunoscut spirite robuste care judeca drept imposibila aparitia unei fantome sau a unui strigoi si care, cu toate acestea, traiesc frica de intuneric. (Ribot, p. 75) Ribot citeaza multe exemple de cruzime imbinata cu gingasie, de catolicism habotnic cuplat cu ocultism diabolic, de persoane culte rafinate dar totusi moralmente fiind semi barbare, violente. In mituri si in conceptii religioase imaginatia colectiva traduce aceiasi indiferenta fata de contradictia logica.(Levy Bruhl in Ribot, p. 76). Credintele nu sunt opera ratiunii ci raspunsurile unor dorinte vii si puternice care pot coexista in liniste. Intre opiniile oamenilor ( care sunt eterogene si ireductibile) nu se da nici-o lupta, ele neincercand sa se inlocuiasca una pe alta. Daca aceste cazuri le judecam dupa logica rationala atunci ele sunt intradevar contradictorii, dar daca se tine seama de natura afectiva a omului atunci acest principiu e lipsit de sens, valoare si utilitate. Asa se explica faptul ca un om superior poate admite in religie si politica opinii puerile (pe care nu si le-ar insusi deloc daca nu ar fi ale sale). Logica afectiva va reusi sa inteleaga acest dezacord interior comparandu-l cu faptele mai grosiere (de exemplu o pasiune oarba - dragoste, avaritie, ambitie), fapte care raman inaccesibile logicii rationale.

Rationamentul intelectual nu are decat scopul cunoasterii adevarului obiectiv, fiind o adaptare la fapte. Functia ratiunii este aceea de a unifica si a sistematiza anihilamd orice contradictie.( daca adaptarea la obiect A, ea nu poate fi in acelasi timp non- A - p. 78).

Rationamentul emotional este o adaptare la credinte, la dorinte si aversiuni, pozitia sa fiind subiectiva. Viata afectiva se acomodeaza foarte bine cu pluralitatea tendintelor, chiar cu anarhia lor: unitatea nu este esentiala naturii sale si nu patrunde in ea decat prin predominanta unei pasiuni ... sau printr-o intruziune intelectuala care impune ordinea ... Logica sentimentelor nu cauta decat mijloace de satisfactie si de succes, fara a lua in considerare daca pistele pe care le urmeaza sunt contradictorii din punct de vedere rational. Toate trebuintele, aspiratiile, pasiunile care ne fac sa actionam sunt valori ireductibile unele la altele si care nu sunt contradictorii decat in masura in care sunt rationalizate, adica elaborate prin filtrul reflectiei rationale. (Ribot, p. 78). Pot exista cazuri ca uneori sa coexiste doua teluri de neconciliat din care unul va trebui sa-l anihileze pe celalalt. Aceasta nu este insa, o contradictie logica, formala ci este o opozitie de fapt, o lupta intre doua forte antagoniste. Daca una este neutralizata, este pentruca urmareste un tel care violeaza nu principiul abstract al contradictiei, care nu regleaza decat demersurile intelegerii noastre, ci principiul obiectiv, concret al conditiilor de existenta, care guverneaza viata organica si psihica a tuturor fiintelor (p. 78). Contrar, contradictoriu sunt notiuni intelectuale straine vieti afective si care sunt aplicate pe nedrept. Le utilizam in virtutea comoditatii gandirii noastre, care intelectualizeaza totul. Spunem ca placerea si durerea sunt contrarii; este o simpla forma de limbaj ... ele nu sunt contrarii, ci diferite (p. 79). Le Bon conchidea la fel ca Ribot ca sentimentele se interpreteaza prin termeni intelectuali. Inteligenta si-a putut creea un limbaj destul de exact dar cel al sentimentelor este inca destul de vag (Le Bon, 1995, p. 35).

Logica ratiunii este determinata de natura si ordinea obiectiva a fenomenelor fiind construita din stari intelectuale purificate de aliajul emotional.

Logia sentimentelor este determinata de natura subiectiva a celui ce-si propune sa stabileasca pentru el si altii o opinie sau o credinta. Ea este construita din valori (concepte sau judecati variabile dupa dispozitiile sentimentului si vointei). Dintre aceste valori in final vom alege pe unele si vom respinge pe altele.

Logica rationala procedeaza prin analiza, logica afectiva prin sinteza.

Rationamentul intelectual descompune problema in elementele sale, concluzia finala fiind suma unor concluzii partiale. Din ansamblul judecatilor partiale travaliul intelectual analizeaza, descompune, deduce, induce si extrage in sfarsit o judecata finala.

In cazul rationamentului afectiv concluzia este determinata dinnainte depinzand de caracterul optimist sau pesimist, indraznet sau timid, inclinat spre sperante sau nelinistit a individului care rationeaza. Daca este vorba de o apreciere ... ea depinde de o dispozitie stabila sau momentana: simpatie sau antipatie, incredere sau neincredere, care determina judecata de valoare. Sinteza acestor valori, prin acumulare sau gradare prinde consistenta si da iluzia unei demonstratii (p. 80).

Rationamentul afectiv include mai multe tipuri de rationamente ca forme ale logicii sentimentelor: pasional, inconstient, imaginativ, justificativ, mixt sau compozit.

Extrapoland de aici diferentierea intre logica rationala cu al ei rationament rational si logica afectiva cu al ei rationament afectiv, putem ajunge sa facem distinctia intre eul afectiv si cel intelectual.

Eul afectiv are o existenta independenta de eul rational. Eul afectiv evolueaza fara voia noastra si adesea impotriva noastra, viata este, din aceasta cauza, plina de contradictii (Le Bon, 1995, p. 35). Exista o idee falsa ca inteligenta poate schimba un sentiment. Cateodata este cu putinta sa ne infranam sentimentele, dar nu sa le facem sa se nasca sau sa dispara. Adesea se intampla sa nu ne cunoastem sentimentul ca atare ci doar mobilul care i-a dat nastere. Frecvent - spune Ribot - ne inchipuim ca simtim pentru o persoana un atasament profund si solid (dragoste, prietenie); momentele de distractie sau necesitatea unei rupturi demonstreaza reala fragilitate. Invers, absenta sau ruptura ne releva o afectiune profunda, care ni se parea lipsita de elan, apropiata de indiferenta (p. 36). Astfel, remarca Ribot, nu putem sa judecam conduita eului afectiv cu eul intelectual. Convingerea ca dezvoltarea inteligentei prin instruire dezvolta si sentimentele a caror asociere constituie caracterul, este una dintre cele mai periculoase judecati ... Eul afectiv si eul intelectual fiind distincte, nu este de mirare ca o inteligenta foarte inalta poate sa coexiste cu un caracter abject (p. 36). Sentimentul face ca un grup sa fie solidar si strans, nu inteligenta, pentru ca sentimentul este contagios. Eul afectiv constituie elementul fundamental al personalitatii foarte lent elaborat prin achizitii ancestrale, el evolueaza la indivizi si la popoare mult mai repede decat inteligenta (p. 37). Uneori sentimentele par a se schimba, dar nu este asa, de fapt ele nu fac altceva decat sa fie aplicate unor obiecte care difera cele anterioare lor.

Astfel concluzionand - Le Bon si Ribot au demonstrat ca exista si o altfel de logica punand in evidenta caracterul ei subtil, difuz si greu de stapanit. Individul jongland cu logica afectiva poate sa-si dezvolte o abilitate foarte necesara in cadrul adaptarii la orice fel de situatie de viata. Cu timpul aceasta abilitate se va putea transforma in talent si apoi, chiar in aptitudine.

Psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi